În apărarea regulilor

Să schimbi regulile pentru a fi mai raționale, mai eficiente sau pur și simplu mai bune nu este în niciun fel echivalent cu a le încălca! A restructura, a modica, a îmbunătăți, a actualiza regulile nu este același lucru cu a nu le respecta, nici în plan semantic, nici funcțional. Și aici mă refer la toate regulile pe care le întâlnim în societatea contemporană, de la cadrul legislativ, la reguli de conduită în sălile de clasă.

Capitalismul modern, foarte puternic influențat de romantismul secolului al XIX-lea, ne bombardează cu mesaje de genul: "break the rules", "think outside the box", "rules are made to be broken" și alte nocivități mentale echivalente. După ani de spălare pe creier, cu intenția de a ne face să cumpărăm tâmpenii, ajungem să discredităm regulile ca mecanism fundamental de menținere a coerenței societale. Dar regulile nu sunt făcute să fie încălcate, ci, evident, să fie respectate, pentru că altfel societatea noastră nu ar putea funcționa.

Din cartea "Mitul contracturii" am învățat o euristică simplă pentru a analiza validitatea și viabilitatea unei idei: încearcă să te întrebi cum ar fi dacă toți ar acționa la fel conform ideii respective? Așadar, ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar încălca regulile? E simplu să ne imaginăm haosul care ar apărea și nu merită să dezbatem mai mult faptul că ar însemna paralizia umanității.

O posibilă obiecție ar fi că respectatul regulilor stă în calea progresului și încurajează conformismul. Nimic mai departe de adevăr. Această părere izvorăște din falsa echivalență pe care am tratat-o în primul paragraf. Cei care revoluționează și îmbunătățesc lumea, nu încalcă regulile, ci le schimbă. De exemplu, cei care militează pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex nu o fac prin încălcarea oarbă a legilor, ci prin încercări de modificare a legilor care să recunoască statul egal al căsătoriilor gay. Exemplele pot continua: recunoașterea dreptului de vot al femeilor, votul universal, drepturile fundamentale ale omului, abolirea sclaviei, și multe altele.

În plus, regulile se aplică nu doar pe plan politic și social, cât și pe plan științific și tehnologic. Științele încearcă să descopere legile fundamentale ale naturii (reguli pe care materia [și antimateria] le respectă). Procesul de argumentare și demonstrație ale teoriilor/teoremelor se bazează pe reguli stricte de logică elementară. Recunoașterea și validarea descoperirilor se face după reguli clare formale.

Un alt aspect ce contribuie la înțelegerea greșită a acestui concept este ipocrizia. Oamenii au tendința să apere regulile dacă îi ajută, și le încalcă dacă îi încurcă. Prin definiție, regulile sunt limitări, iar limitările ocazional sunt ocazional incomode, iar alteori iraționale. Poate că te incomodează să aștepți la semafor, deși nu e nicio mașină sau să mergi doar cu 130 km/h pe autostradă. E o consecință normală a unei reguli. Alteori regulile sunt nedrepte. De ce să nu poți să fii eutanasiat, deși ești în suferințe cumplite (fizice sau mentale), de ce să nu fii recunoscut egal al celorlalți, tu nu ai cerut să fii așa (fie gay, femeie în țări musulmane, sclav). În aceste cazuri, regulile trebuie schimbate, pentru că ele trebuie să funcționeze în avantajul societății și în scăderea nefericirii, și nu invers.

Eu nu militez pentru obediență totală și oarbă. Obediența este la fel de nocivă ca anarhismul. Spun doar că trebuie să găsim echilibrul dintre cele două, pentru a fi fiecare un membru funcțional a grupurilor din care facem parte Insă trebuie să păstrăm un acut spirit sceptic și o doză de raționalism pentru a avea un dialog deschis și cu sens despre ajustările pe care să le aducem regulilor pentru a ne îmbunătăți viața.

Țin să repet matra că nu avem dreptul să punem semn de egalitate între a a avea un proces constant de îmbunătățire a regulilor prin schimbare și a nu le respecta.