Cu toamna pe sfârșite și cu șuvițele care încep să se vadă din părul iernii, am fost surprins de o manifestare meteorologică interesantă - ieri de dimineață a nins un pic, și abia azi a fost prima brumă. Bruma asta un pic întârziată, cam așa cum sunt și eu întârziat la gândire, mi-a adus aminte de copilărie.

În Pitușca bruma era mai interesantă pentru că de obicei cădea mai devreme, prin octombrie, atunci când copacii fructiferi (care reprezintă majoritatea copacilor din sat) încă mai aveau suficiente frunze și înghețul nocturn făcea ca toate frunzele să cadă într-o dimineață. Atunci când razele dimineții apăreau de după dealurile între care este pitit satul (you see? pitit - Pitușca :) ) și începeau să încălzească pojghița subțire de gheață, frunzele cădeau toate una câte una, transformând drumul de 20 de minute de acasă până la școală într-o călătorie printr-o ploaie continuă de frunze. Acest dezbrăcat forțat crea un contrast destul de interesant pentru că vedeai copacii goi după ce cu o zi înainte erau parcă toți în foc.

Din păcate nu am văzut niciodată asta în București și parcă mi-e mai dor acum de casă...