Acum mai bine de un an am avut o realizare la un concert Omul cu Șobolani. Ascultând versurile lor clasice deja - "Cineva să ne aducă vara înapoi! Vreau să fie vară iar doar pentru noi doi" și observând incantația în care era prins publicul, mi-am dat seama că eu țăran crescut la sat nu am avut o fascinație fetișizată cu vara așa cum o are mica burghezie, din ai cărei rânduri se trag artiști precum OCS.

Pentru mine vara însemna multă muncă în fiecare zi (la câmpuri, prin curte) de care nu puteam să fug pentru că provin dintr-o familie modestă și onestă, unde am învățat să muncesc sârguincios pentru că așa îți asigurai existența. În plus, noi nu mergeam la mare (până să vin la liceu în București, singura dată când am fost la mare a fost în Ucraina pe lângă Odessa pentru că mă trimisese mama la un sanatoriu să fac tratamente pentru gastrita și bronșita mea astmatică), doar mergeam la o baltă insalubră unde am învățat să înot.

În schimb, abia așteptam iarna, care, deși friguroasă, îmi dădea posibilitatea să nu fac mare lucru. Iarna stăteam în casă și stricam nuci, alegeam fasole sau dezghiocam porumb (care sunt frecție pe lângă sapă sau alte sarcini estivale) sau mă dădeam cu sania. Și pe lângă asta, iarna era singurul moment din an când mai puteam face ceva bani de buzunar: mergeam cu colindatul sau uratul.

Astfel, faptul că vine frigul și se așterne zăpada nu îmi trezește emoții negative, ci îmi răscolește undeva în suflet un jăratic aproape stins care mă încălzește și îmi spune că acum o să fie ceva mai bine.