Am deschis ochii speriat. Încă mai aveam respirația întețită de panică. Simțeam picuri de transpirație care se prelingeau pe față și tricoul ud în care am dormit lipit de spate. Am aruncat niște priviri rapide în jur ca să încerc să mă liniștesc.

‎Am văzut jaluzelele prăfuite pe care nu mă obosesc să le curăț, fotoliile incomode pe care le urăsc dar pe care n-am unde să le pun în altă parte, televizorul pe care nu l-am mai pornit de ani de zile, cărțile de pe rafturi pe care mi le-am cumpărat fără să îmi fac timp să le citesc, boxele negre în care pun muzică mereu ca să nu îmi ies din minți. Le-am recunoscut, le văd în fiecare zi de patru ani. Mi-am dat seama că sunt la mine în garsonieră și m-am mai liniștit.

Dar nu complet. Imaginea din vis încă mă teroriza. Era foarte ciudat pentru că în general nu îmi amintesc ce visez. De ce această imagine? Și mai ales, de ce a treia noapte la rând?

‎M-am ridicat din pat. Iau telefonul în mână și mă duc la baie să dau cu niște apă pe față. Încă nu mă trezisem complet, și speram că măcar cafeaua tare și aromată o va face. Toate aceste lucruri le făceam aproape inconștient, mintea mea fiind în continuare ocupată cu imaginea întipărită din vis.

‎Trebuia să fac ceva. Simțeam cum coșmarul mă distruge chiar și după ce m-am trezit. Iar am visat cum mi-a furat cineva sapa peste noapte și dimineața nu am cu ce să mă duc la câmp.