Dragoste la prima audiție

Există trupe pe care trebuie să le asculți de mai multe ori pentru ca să începi să le îndrăgești cu adevărat. Există trupe pe care, de oricâte ori nu le-ai asculta, tot nu le ai la inimă. Însă mult mai spectaculoase pentru mine sunt trupele de care mă îndrăgostesc de la prima melodie. Partea curioasă este că în mare parte acestea sunt și trupele mele favorite.

Megadeth

Eram clasa a 12-a, era puțin înainte de bac. Am aflat că în weekendul de dinainte săptămânii examenelor o să fie concert Big 4 și Rammstein la Romexpo. Din Big 4, ascultasem doar Metallica, ca orice wannabe, și eram curios să aflu și celelalte trupe ce cântă. La Megadeth, am dat de Dread and the Fugitive Mind. După ce am ascultat solo-ul, am știut că m-am îndrăgostit, Megadeth rămânând până astăzi una dintre top 3 trupe favorite.



Tool

Eram în liceu, clasa a 12-a cred, mi-am cumpărat un iPod nano generația a 4-a de pe Okazii, m-am întâlnit cu tipul, ne-am întâlnit la Victoriei, i-am dat banii și în drum spre cămin, am dat să văd ce muzică mai avea el pe iPod. Toate numele erau necunoscute pentru mine, până atunci ascultasem doar B.U.G. Mafia, Paraziții, La Familia, iar pe partea de rock eram la etapa Linkin Park și 30 Seconds to Mars. Un nume mi-a atras atenția: Tool - 46 & 2. Dragoste la prima audiție.



Queens of the Stone Age

Într-o seară, un bun prieten vine la mine în cămin și îmi spune că a descoperit o trupă și dă să-mi pună o melodie. Laptopul meu avea difuzorul pe dreapta defect, iar soloul la chitară nu s-a auzit. Am mai ascultat melodia o dată la căști, și ritmul alert, tobele, soloul la chitară, atitudinea solistului m-au cucerit. În timp, QOTSA a devenit trupa mea preferată și sunt îndrăgostit de tot ce face Josh Homme în proiecte ca: Them Crooked Vultures, Desert Sessions, Eagles of Death Metal.



Lamb of God

Cum e posibil să nu te îndrăgostești de această melodie? Un stil agresiv și totuși relativ accesibil, versuri foarte interesante și un videoclip foarte amuzant? Încă îmi doresc să am și eu o petrecere de ziua mea ca fetița din videoclip...



Moderat

Budapesta, august 2014, eram la Sziget festival, pe insula libertății. După o noapte și o dimineață de ploaie continuă, într-un nămol ca la Electric Castle, dansam high într-un spațiu amenajat, unde un DJ punea niște muzică de club. La un moment am auzit o melodie. Suna atât de bine încât am rămas parcă lovit de un ciocan și am simțit că trebuie să aflu ce melodie e. Abia de am reușit să scot telefonul și să înregistrez vreo 20 de secunde. După ce m-am întors la București, am reușit să aflu, cu ajutorul unui prieten, că melodia era remixul lui DJ Koze la Bad Kingdom de Moderat. În continuare sunt înnebunit de remix, dar când am ascultat melodia originală, m-am îndrăgostit și de Moderat.



Cult of Luna

Din păcate nu mai știu cum i-am descoperit, probabil în una din aventurile mele pe tărâmul Youtube-ului căutând noi trupe. Cert e că era diferit de tot metalul pe care-l ascultasem până atunci și au rezonat cu o coardă ascunsă din mine. Ritmul destul de complex, straturile multiple peste care este clădită melodia, alternarea unor bucăți foarte melodice și inducătoare de nostalgie cu bucăți agresive și puternice, m-au făcut să mă îndrăgostesc de ei.



Gojira

Același prieten care mi-a spus de QOTSA, la întoarcerea din Franța după un semestru cu Erasmus, mi-a dat să ascult o melodie metal a unei trupe franceze de care nu mai auzisem: Gojira. L'Enfant sauvage e o melodie perfectă care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de Gojira.



Royal Blood

Royal Blood a fost ca o furtună. A venit și m-a răvășit. Doar doi băieți, unul la chitară bas și unul la tobe au creat un sunet extraordinar, cu rădăcini în Queens of the Stone Age și Muse, dar care ca o orhidee a înflorit superb. Îndrăgostit până peste urechi.



Highly Suspect

Highly Suspect este ultima adiție la această listă, de care am aflat de la un foarte bun prieten. După ceva timp în care scena rockului (nu vorbesc aici de metal) este inundată de trupe indie, Highly Suspect resuscitează rockul clasic și vin cu un sound minunat. Îndrăgostit iremediabil.