Nu vreau să discut despre problemele cu care se confruntă o parte din femei în tot restul anului, cum ar fi violența domestică, discriminarea, abuzurile sexuale. Sunt teme mult prea profunde pentru nivelul meu de maturitate emoțională și intelectuală și pe care nu aș fi în stare să le abordez într-o manieră utilă, constructivă sau cel puțin inteligentă.

Vreau doar să mă concentrez asupra unei alte teme: ipocrizia unor femei legate de unele dorințe ale lor, care se acutizează în această perioadă a anului, plină de sărbători dedicate dragostei sau femeilor: Valentine's day, Dragobete, 8 martie.

E o perioadă în care se înmulțește semnificativ numărul statusurilor de pe Facebook, unele mai proaste și mai superficiale decât altele, dedicate relațiilor, dragostei, femeilor și altor laitmotive ale acestei părți a anului.

E o perioadă în care fetele singure încearcă să se convingă mai mult ca niciodată că sunt singure pentru că așa vor ele și nu pentru că nu se uită nimeni la ele, în care fetele care sunt în relații ratate visează la un nou foc care să le aprindă inimile și să le pună pe jar sufletul, în care fetele care sunt în relații reușite vor să le facă pe celelalte invidioase, în care toate vor să meargă la cinema să vadă Fifty Shades of Gray.

Dar toate mă fac să cred că femeile nu vor să fie respectate, nu vor să fie apreciate la justa lor valoare pentru calități și trăsături cu adevărat importante și relevante. Și, deși ele au nevoie de bărbați puternici, vor să fie adorate, vor iubire necondiționată, doresc să fie tratate ca ființe speciale și unice prin definiție.

Doar că numărul de combinații al ADN-ului este foarte mare dar totuși finit, ceea ce înseamnă că nu suntem chiar atât atât de unici. Mi se pare o aberație să crezi că ești unic și special doar pentru că exiști, trebuie să faci ceva unic și special ca să fii așa. Dar ce să faci, trebuie să existe și consolări pentru cei auto-suficienți și prea îndrăgostiți de propria persoană sau poate doar incapabili să facă ceva special.

În plus, eu sunt de părere că absolut nimeni și nimic nu merită iubire necondiționată (probabil de asta încă sunt singur :) ), nici măcar Dumnezeu. Respectul și iubirea se câștigă, ele necesită eforturi și investiții constante și perpetue. Să-ți dorești să fii iubit(ă), să fii adorat(ă), să fii respectat(ă) fără să depui efort este o dovadă de egoism, de narcisism, de lipsă de caracter. Asta e valabil pentru ambele sexe.