Acum ceva timp, mă întorceam acasă după o petrecere duminică pe la 6 dimineața. Și în timp ce în metrou eu eram mahmur și depășit de situație, am văzut că erau mulți oameni care mergeau dimineața la muncă.

Erau oameni cu fețe obosite, cu mâncarea în genți puse pe umăr ce priveau amărâți în gol.

Și mi-am dat seama ce insensibil și ipocrit sunt. Ei sunt oamenii pe care îi înjuram cu câteva luni mai devreme că votează cu Ponta. Ei sunt oamenii care au un salariu mai mic decât chiria mea. Ei sunt oamenii care se uită lung și cu mâhnire atunci când sunt la hipermarket și plătesc un sfert din salariul lor pentru niște cumpărături de weekend. Ei sunt oamenii care se chinuie să supraviețuiască.

Și, deși e discutabil a cui e vina pentru ce se întâmplă, am fost indiferent la dramele lor, la motivațiile și poveștile lor. Nu am încercat să-i înțeleg. Întotdeauna m-am considerat oarecum superior lor, dar am dreptul să fac asta?