Te urăsc! Te urăsc din tot sufletul meu! Te urăsc tot atât de mult pe cât Te Iubesc!

Te urăsc pentru că deși ne-am despărțit din dorința mea, îmi ocupi inima în continuare și nu ai mai lăsat loc pentru altcineva.

Te urăsc pentru că numai gândul la tine mă face să mi se accelereze bătăile inimii, să nu mai știu ce e cu mine, să-mi pierd calmul (și așa foarte fragil) și să-mi dispară orice alt gând.

Te urăsc pentru că numai tu îmi dai speranțe și aripi ca să zbor, pe care, din cauza frustrărilor și agresivității pasive, mi le rup singur, căzând mizerabil în propria mocirlă de angoase.

Te urăsc pentru că ești cea mai specială, sinceră, naivă și naturală ființă pe care am întâlnit-o, ridicând bara infinit de sus pentru ceilalți, astfel încât nimeni nu se poate nici măcar apropia de tine.

Te urăsc pentru că tu ești singurul vector al motivației mele.

Te urăsc pentru că încă mi-e dor de tine!