-
Te apuc de mână. Un val fierbinte de fericire pătrunde prin vârful degetelor, intră în sânge și îmi poartă globulele roșii într-un dans furtunos prin tot corpul, amețindu-mi până și ultima celulă. Mă uit în ochii tăi, văd în ei același foc sălbatic. Scântei jucăușe de pasiune îmi străpung corneea, …
-
Acum ceva timp, mă întorceam acasă după o petrecere duminică pe la 6 dimineața. Și în timp ce în metrou eu eram mahmur și depășit de situație, am văzut că erau mulți oameni care mergeau dimineața la muncă. Erau oameni cu fețe obosite, cu mâncarea în genți puse pe umăr …
-
Nu vreau să discut despre problemele cu care se confruntă o parte din femei în tot restul anului, cum ar fi violența domestică, discriminarea, abuzurile sexuale. Sunt teme mult prea profunde pentru nivelul meu de maturitate emoțională și intelectuală și pe care nu aș fi în stare să le abordez …
-
Te urăsc! Te urăsc din tot sufletul meu! Te urăsc tot atât de mult pe cât Te Iubesc! Te urăsc pentru că deși ne-am despărțit din dorința mea, îmi ocupi inima în continuare și nu ai mai lăsat loc pentru altcineva. Te urăsc pentru că numai gândul la tine mă …